De la debutul Campaniei Naționale de Vaccinare și până în prezent, în România s-au vaccinat 140.447 de oameni. Vaccinul care a fost disponibil până azi a fost cel de la Pfizer /BioNTech. Din această seară însă, românii au acces și la vaccinul Moderna. Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică, vaccinul Pfizer a înregistrat efecte adverse în rândul românilor. Acestea nu sunt deloc îngrijorătoare.

Ce reacții adverse au avut cei care s-au vaccinat în România

În ultimele 24 de ore, la nivelul centrelor de vaccinare, s-au raportat 56 de reacții comune și minore. Dintre acestea 20 au fost reacții de tip local, iar 36 reacții generale, spun autoritățile.

Conform noului bilanț prezentat de autorități, de la momentul debutului Campaniei Naționale de vaccinare, din 27 decembrie, la nivelul centrelor de vaccinare, s-au înregistrat un număr de 484 de reacții comune și minore. Din numărul total, un număr de 193 reacții locale au fost cu durere la locul injectării și 291 reacții generale. Aici putem menționa stări ușoare de febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie. Toate acestea pot fi tratate ușor, mai ales că pacienții sunt supravegheați.

Ce reacții adverse au avut românii vaccinați anti coronavirus. Date oficiale
Ce reacții adverse au avut românii vaccinați anti coronavirus. Date oficiale

Cum s-au vaccinat românii, până în prezent

-Ziua 1 – 960
-Ziua 2 – 1101
-Ziua 3 – 712
-Ziua 4 – 2.888
-Ziua 5 – 4.623
-Ziua 6 – 1.367
-Ziua 7 – 1.586
-Ziua 8 – 354
-Ziua 9 – 11.912
-Ziua 10 – 16.101
-Ziua 11 – 16.945
-Ziua 12 – 17.846
-Ziua 13 – 16.306
-Ziua 14 – 9.595
-Ziua 15 – 5.993
-Ziua 16 – 16.896
-Ziua 17 – 15.257

Campania ia amploare

În România, în această seară, la punctul de frontieră Nădlac II a ajuns prima tranșă de vaccinuri Moderna. Acestea vor ajunge mâine dimineață la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București. Potrivit Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-COV-2, compania Moderna, recent acceptată de UE, a trimis un număr de 14.000 de doze de vaccin. Noul ser Moderna se folosește tot în două doze, la fel ca Pfizer / BioNTech. Diferența dintre acestea este că Moderna se administrează la 28 de zile distanță, iar Pfizer la 21 de zile.

România are în acest moment, primite de la Pfizer, un număr de 450.450 de vaccinuri. Acestea vor fi folosite în campania națională, etapa a doua. Această etapă va începe vineri, pe data de 15 ianuarie. Românii se vor putea programa, începând cu ora 15.00. În etapa a doua sunt așteptați să se vaccineze peste cinci milioane de oameni.

Potrivit noului bilanț al Grupului de Comunicare Strategică, vaccinarea ar avea efect în România. În ultimele 24 de ore, numărul îmbolnăvirilor a scăzut considerabil, de la 5-600, la 3,697 de cazuri.